Viata buna acasica.. sau nu?

Dupa titlu bineinteles pare vreo fabulatie despre minunata/fascinanta/mirobolanta (sau cum vreti voi) viata.. de fapt, nu-i asa. E doar vorba de mine, care saptamana asta toata o stau acasa.

- ‘Ce bine de ala, sta acasa si gaineaza o saptamana!’ -  aparent asa ar fi, o saptamana de stat acasa, linistit, singurel, da’ in realitate, sau cel putin teoria pura de la care a plecat ’statul’ meu acasa, contrazice ideea trandavelii imaginate deja de voi.

Faza ar cam fi urmatoarea: cica sambata ar fi o olimpiada pe la bio la judet si dehh dom’le ca sa aiba copiii timp sa-si invete mai bine, hai sa le dam un pic de pauza de la scoala. Ok, totul mi se pare corect pana aici avand in vedere ce materie avem noi de invatat, astia mai ‘biologi’ de natia noastra. Doar ca oameni buni, desi stai sa-ti tocesti creierii acasa invatand, parca tot mai bine e la scoala, in institutia aia babiloniana, unde ba mai faci un misto de vreun cocalar, ba mai tragi cu ochiu’ la vreuna etichetata de mult de un intreg liceu da’ vezi ceva frumos, ca sa numai zic de tentatia PC-ului, care parca te indeamna si-ti zice: ‘Hai, mai lasa dracu hartoagele alea, vino aci si baga un Manager sau o MOHAA!’.

Toata povestea asta mi se pare ciudata, ca desi blamam scoala, atunci cand suntem liberi pan vacante sau mai stiu io cu ce ocazie, statul acasa te omoara pur si simplu (stiu ca in cazul meu n-ar trebui sa fie asa, dar cu tot invatatul ma-sii tot ma plictisesc!). Poate ca scoala asta are si ea o parte buna, te mai scoate cu capu’ in lume si te invata, cel putin din ce vezi in minunatul nostru regat => Romanica, sa privesti la diversitatea de elevi si profi si sa zici din ce in ce mai des ‘Asa nu…’.

Hai ca am lasat naibii fabulatu’ si ma intorc la toceala. See ya’ soon!

PS: sa nu credeti ca sunt vreun d-ala terminat de sta numai cu cartea in mana, cum de altfel sunt N, dar fara pic de ‘carte’ despre viata! (vorbim de asta pe viitor promit:D)

Cum? cand? de ce?.. despre iluzii, viata si vise :)

A venit toamna. Un inceput banal poate, nu-i asa? dar nu asta conteaza. Ceea ce conteaza e ca odata cu venirea ei, starea de spirit a fiecaruia se schimba, implicit a mea.

Am impresia ca uneori totul o ia razna, dar cine nu o are va intrebati.. adevarul pur este ca fiecare dintre noi avem impresia asta, fie ca suntem adolescenti, oameni in toata firea, sau batrani.

De cateva zile parca odata cu instalarea dictaturii anotimpului in care ne aflam, s-a instalat si in capul si sufletul meu o neliniste, o teama. Teama de a alege, teama de a pierde sau chiar teama de logic, de firesc. Se pare ca am cam intrat in anii in care am sau avem de facut alegerile definitorii care imi/ne vor marca viitorul deci si viata.

Tocmai teama de a-ti alege si de a-ti ‘face’ viitorul intr-un fel sau altul spus pe mine unul ma nelinisteste. DE CE? motivul ar cam fi.. dorinta de a nu alege ceva nepotrivit care sa am ca meserie in viitor si astfel imi irosesc ca boul viata, facand ceva ce nu-mi place, dorinta de a nu pierde ce am mai de pret in momentul asta(se stie nu ce ci CINE) si teama de cunoastere, teama de inadaptabilitate in locul unde voi pleca.

CUM ma nelinistesc? prin faptul ca uneori aceste decizii ma pot lua prin surprindere si astfel reactia mea asupra lor si raspunsul final poate veni din adancurile mintii unui copil [mental vorbind nu fizic )]

CAND? se pare ca acum este momentul in care isi fac mult asteptata aparitie unele dintre alegerile si intrebarile care iti fac viata fie usoara fie grea.

Ghinionul apare cand aceste vise sau iluzii ale viitorului la care tu te-ai gandit, iti sunt spulberate fara nici un fel de mila de niste exemplare care in loc sa te ajute sa treci mai departe adora sa te desfiinteze uneori. Partea rea pentru noi e ca, dupa ce ne desfiinteaza.. tot noi peste ani o sa lucram si o sa dam banii la stat(prin impozite) ca sa le dam lor pensiile, mama lor de politica si de legi cu cine le-o fi facut )

Pentru mine alegerea pentru viitorul meu profesional a fost facuta deci un prim pas il consider trecut (dar alegerea reprezinta doar 0.1% din tot ce inseamna viitoare meserie, restul de 99,9% insemnand munca care trebuie depusa). Teama cea mare vine in gandul de a nu pierde.. si aici ma refer la cei dragi mie. Nu vreau ca prin cuvantul ‘plecare’ sa se schimbe relatiile actuale din pricina mediului si a noii vieti pe care unii dintre noi o vom incepe.

Insa ce am hotarat azi, e ca o sa trag cu dintii de tot ce am astfel incat sa nu pierd nimic si pe nimeni, indiferent unde se duce si ce face.. Si o spun din toata inima :>

Articolul poate pare si am vaga impresie ca este, cam ambiguu (la fel este si starea mea de cateva zile, credeti-ma) dar se intampla..

God bless Romania and you people..